Special pentru EXIT.

Ramas bun.... insa niciodata adio..vei fi mereu undeva acolo.. precum marea..

E greu.. E greu sa-ti gasesti cuvintele adecvate sa exprimi ce simti atunci cand parca nici nu mai poti sa simti.. Atunci cand cineva moare e o durere inexplicabila pe care o ai in suflet.. Intodeauna am fost slaba si nu am facut fata ideii de "moarte".Unii sustin ca e un fenomen natural si firesc si doar noi oamenii il facem sa para inspaimantator. Insa eu consider ca este inspaimantator... Pe mine ma inspaimanta ma face sa nu mai vreau sa simt.. ma face sa realizez ca atarnam de un fir de ata ca niciodata nu avem siguranta zilei de maine sau a clipei urmatoare.

Asa se intampla ca Dumnezeu sau soarta.. cineva iti rapeste oamenii care iti aduceau mereu un zambet pe chip. In cateva luni am simtit cum este sa-ti rapeasca viata persoane dragi,apropriate sau mai putin apropriate.. Si ma gandeam cum este sentimentul asta pentru un parinte.. pentru o sora.. pentru cineva care te-a crescut, te-a vazut cum te inaltai zi de zi clipsa de clipa pe picioarele tale.. E dificil. Astazi ,nu am mai putut rezista si am cedat. M-am asezat in fata blocului si am simtit cum e sa treci prin momente dificile. E greu pentru un necunoscut pentru un prieten pentru un amic pentru oricine!

As vrea sa cred ca toate lacrimile de azi au fost adevarate. Si as vrea sa cred ca se vor transforma in zambete pe care zi de zi i le vom inchina LUI.
EL un coleg prieten amic cunostinta frate fiu iubit exceptional ficare l-a cunoscut in calitate de ceva.. Fiecare stie ca atunci cand EL aparea un zambet ti se nastea pe chip,fara sa vrei,involuntar...

EL= a fost si va fi mereu in sufletele noastre ,pentru mine ca un coleg si un amic ce ma facea sa zambesc in clipele in care nu o puteam face..

O sa imi lipseasca Motoarele(locatia) si orele petrecute "in mare familie " ce se strangea pe acolo...

El ,om in primul rand caruia ii placea sa traiasca viata din plin,un tanar si un baiat exceptional in viziunea multora...

Pasionat de motoare,a sfarsit insa facand ceea ce ii placea... Insa un sfarsit tragic.. pe care nimeni nu l-ar merita vreodata.

Miron Costin un suflet nevinovat rapus intr-o lume oribila ce nu mai are nimic frumos, intr-o lume ce curma vieti, intr-o lume in care haosul predomina si intuneca chiar si chipul unei persoane atat de pure si de joviale. Il intuneca pentru totdeauna..
Imaginea lui insa va fi mereu pastrata in sufletele celor care l-au cunoscut care l-au iubit ,care l-au crescut ...

Condoleante sincere familei Vigheciu.
Ati avut un baiat exceptional si il veti avea mereu in amintirea dumneavoastra.

Mai multe cuvinte nu-si au rostul.. consider ca au fost spuse prea multe deja.. mult prea multe .. insa nimic nu se va schimba... totul va ramane asa..

Impresii... Sentimente..Simtiri.. Rupe-te de realitate! Asa mai poti sa capeti tot ce oamenii iti iau..

Sa vorbim despre ce mai inseamna astazi cultura sau arta .Ce se mai intelege din aceste cuvinte?

Eu spun cu respect fata de toata aceasta societate concluzia trasa de mine:MAI NIMIC.
De ce? Haideti sa ne punem si intrebarea "DE CE" ? Intrebare ce intotdeauna vrea un raspuns si doreste a incurca interlocutorul . Si daca totusi solicita un raspuns unde este el?!
Nu este . Din nou de ce?Pentru ca nu se poate ca o societate intreaga sa se lase indobitocita efectiv de tot felul de forme de incultura prin care se promoveaza si se scoate in evidenta doar partea viermanoasa . E inadminisibil. Cel putin in opinia mea. De ceva vreme sunt scarbita de lumea in care traim , de societatea asta care ne mananca sufletul ,ce nu ne lasa sa respiram, ne sufoca, ne mutileaza aerul facandu-l inexpirabil , ne lasa urme adanci ,ne inalatura sinapsele si nu ne dau drumul din fraie . In loc sa cautam ,sa ne dorim frumosul ne complacem intr-o mizerie surprinsa in toate formele ei si in toate domenile. Falsitate,ura ,minciuna astea sunt armele noastre in lupta cu raul.. lupta in care nu mai stim demult diferentele dintre partea pozitiva si cea negativa ci este un amalgam total din care nu se mai vede frumosul nu se mai aude, nu se mai simte nimic.
Nu v-ati saturat de orasul asta care ne mananca nervi si ne secatuieste de puteri ? De societate ?Toti am uitat sa mai zambim ,ne uitam urat... gasim pe cineva pentru orice facem gresit ,invinuim ,blamam si ne prefacem ca nu ne convine insa nu luam initiativa sa facem ceva cu adevarat.
Si nu vreau sa par absurda insa macar vorbind, macar mentionand .. batand campii pe un blog sau intr-o discutie banala intr-un mijloc de transport, poate asa aratam ca nu suntem toti indiferenti ca exista persoane ce isi doresc sa schimbe .... sa se schimbe si odata cu ei sa mai schimbe..
Am uitat sa mergem la teatru din placere.Am uitat sa citim o cartea fara sa o facem din obligatie. Am uitat sa zambim.Am uitat sa infruntam obstacolele, sa nu mai fugim. Am uitat cum e sa fim oameni. Si asta doare.
Vad o multime de persoane snoabe ce merg la teatru doar sa-si demonstreze ca pot si isi etaleaza tinutele si garderoba numeroasa . La teatru poti veni gol. E nevoie doar sa ai sufletul la tine uneori si mintea desi ai putea sa o lasi undeva la intrare. Sa nu mai gandesti sistematic macar pentru o ora ,timpul nu e important,nu se mai scurge,nu se mai tine cont de el . Sa te transpui . Sa te rupi de o realitate care te-a macinat pe parcursul unei zile. Sa inveti din nou sa fi om . Macar pentru o clipa ,o secunda. E important. Ba din contra e vital! Am fost aseara la o piesa ce m-a incarcat cu energie ,mi-a bucurat sufletul ,mi l-a imbaiat intr-un balsam protector astfel incat sa ma cheme cu cat mai multa indarjire inapoi ca un refugiu sufletesc pe care ti-l doresti cu o dorinta arzatoare de atata timp(Don Quijote). E placut sa vezi cum poti sa simti fara cuvinte. E placut sa vezi ca poti face lucruri inimaginabile cu sufletul,cu trupul... sa vezi cum ai forta interioara sa transpui tot ce ai putea relata in cuvinte cu ajutorul trupului.. pantomima este o ramura a teatrului. Eu spun ca este uitata. Desi contrar spuselor mele sala era plina.Contrar spuselor mele oamenii aplaudau..(putin cam anapoda ca sa fac o paranteza) . Oare cati din cei din aceea sala impunatoare au inteles despre cum e sa uiti de tine?Pentru o ora, pentru o zi, pentru cateva minute pentru oricat.. sa uiti de tine sa uiti de timp de cotidian de realitate.
Insa am descoperit o purificare . O cale de a ma rupe pret de cateva ore pe saptamana de lumea asta pe dos in care traim(vorba Iarinei Damian). DA am descoperit-o! Prin niste oameni deosebiti, plini de candoare in priviri si plini de dorinta de a darui de a impartasi si celorlalti. Intotdeauna am fost de parere ca teatrul ,cititul,cinematografia sunt ramuri de care te poti prinde pentru a-ti evita caderea in abisul asta vicios.
Am crezut mereu ca se poate schimba ceva. Si mereu voi considera ca se poate. Desi multi nu mai vor sa lupte ... renunta.. eu insa spun ca prin perseverenta ,prin ambitie, prin multa munca se va putea face ceva . Nimeni nu s-a nascut atotstiutor. Cine suntem noi sa ne opunem vointei divine? Misiunea noastra era sa raspandim binele in lume nu sa facem contrariul. Nimeni nu mai vrea sa asculte, nimeni nu mai are rabdare... Toti fug.. insa nu si-au dat seama ca fug de ei.. de ideile lor de.... iresponsabilitatea lor. As vrea sa ii ajut si pe altii sa redescopere ce vor sa devina, sa lupte pentru telurile si visele lor ... sa nu se complaca in mediocritate ... in absurd.. sa refuze sa fie inconjurati de idioti si jiigodii umane.. sa invatam sa ne purificam PRIN ARTA ,PRIN FRUMOS!
Si chiar daca nimanui nu ii va pasa ... mie imi va pasa.. si chiar daca am putini aliati ii am... si vreau sa multumesc familiei mele pentru sprijin si nu in ultimul rand , oamenilor minunati din teatru in special companiei ,defapt familiei PASSE PARTOUT D.P pentru ca nu au uitat sa fie oameni ,pentru ca se lupta cu vantul , se lupta, alearga si isi doresc sa schimbe ceva daca nu prin cuvinte .. pentru ca multi nu mai aud... si-au infundat urechile si canalele de comunicare cu tot felul de "ganganii din societate" daca nu asa.. macar transmitand un mesaj non-verbal catre ceilalti. Niste genii sunt pierdute in aceasta societate obscura ... e pacat.. as sta sa enumar insa o voi face sumar si va voi spune ca maestrul Dan Puric este un om ce merita nu toate cuvintele de lauda ... nu toate multumirile.. merita suflete intregi oferite pe "tava detasarii de trup" ... merita ascultare... merita ca urechile sa fie desfundate, sa auda,sa perceapa... merita ca mintea sa fie deschisa.. sa fie creativa.. Sunt oameni ce merita si pentru asta gasesc intotdeauna putere sa lupt contra vantului patimas ce ma vrea in partea intunecata ... incercand mereu sa ies la lumina.. (detest intunecimea sub toate formele ei) . Haideti sa iesim la lumina! Sa apreciem frumosul, sa apreciem iubirea sub toate formele ei.. sa apreciem pana si "firul de iarba ce se naste " si astfel ne vom aprecia pe noi insine si pe cei din jur! ARTA este scaparea! Mergeti! Capatati dorinta de a cunoaste, de a descoperi , de a invata zi de zi cu totul altceva ! Suntem extraordinari din esenta de ce sa ne batem joc? DE CE sa nu invatam sa respectam ceea ce ne-a fost dat si ceea ce suntem? E pacat...

Mi-e dor uneori...

"Mi-e dor sa-mi fie dor de o imbratisare, de-un sarut, de-un “Te iubesc”. Mi-e dor de clipele in care iubeam, fie si fara rost, fara speranta, coplesita de dor, innebunita de dorinta. Cand imi inabuseam lacrimile in capul pieptului si visam ca poate voi fi iubita. Mi-e dor sa tanjesc dupa un prim sarut sau o prima noapte de amor. Imi lipsesc clipele in care fixam cu privirea ore in sir telefonul, in care imaginam scenarii, le stergeam, le refaceam. Mi-e dor de bucuria de a iubi cu inocenta si prostie, de a crede ca dragostea dureaza vieti de-a randul. Mi-e dor sa-mi pierd respiratia in privirea lui, sa plang de fericire si nerabdare si sa ma las purtata de vis.

Imi lipsesc vremurile in care credeam cu tarie ca pot modifica geografia planetei in numele iubirii. Si pot muta muntii si pot sterge anii si pot uita si iubi oricum si oriunde. Mi-e dor de mine, cea care credea si putea. Care isi tinea pleopele deschise la ceas tarziu in noapte pentru a profita de cele cateva ore pe care iubirea mi le daruia.

Ma simt un cub de gheata. Nu simt nimic. Nici bucurie, nici durere, nici suspans. Imi port existenta taraganat, fara a mai astepta nimic, fara a mai visa ceva, fara a ma teme ori a ma bucura de cineva.

Nu ma las atinsa de cuvinte reci ori calde deopotriva. Mi s-a spus ca trebuie sa fiu mai tare, sa nu iau in serios orice nimic (mi-ai facut rau, dragul meu), iar acum, fara placere, n-as mai plati doi bani pentru nimic. Dar as da toate bogatiile lumii sa stiu macar ca voi mai trai, fie si numai pentru o clipa, fie si peste o suta de ani, dulcele fior al iubirii.

Iubirea mi-a devenit matematica, cerebrala. Scanez, calculez, aproximez si renunt. Ar fi prea mult de munca pentru a castiga poate o dragoste. Munca cere timp, timpul e pretios, asa ca renunt de la bun inceput si sper ca cineva imi va oferi dragostea degeaba."



http://www.youtube.com/watch?v=DMGGtcUeR1Y&feature=player_embedded

Vita de Vie -La gatul meu

Simteam nevoia sa ascult o melodie si am gasit-o pe aceasta. Versuri superbe care sa va incalzeasca sufletele si va dezghete mintile.
Enjoy .


Daca as fi fost eu tu....
N-ar fi fost prea greu sa fiu si eu..
Daca atunci erai a meaaaaaa...
N-ar fi fost prea greu sa fiu al tauuu...
Mana taaaa,langa a meaaa...

Daca ai fi fost tu -eu....
N-ar fi fost prea greu sa fi si tu..
Daca atunci eram al tauuu...
N-ar fi fost prea greu sa fi a meaa..
Mana ta langa a meaaa...



Daca as fi fost eu tuuu..
N-ar fi fost prea greu sa fiu si euu..
Daca atunci erai a meaaaa...
N-ar fi fost prea greu sa fiu al tau...
Mana ta langa meaaa...


Mana ta se lasa.. se lasa mangaiataa....

Parul tau...funie strans legata la gatul meu...

Ce ramane din noi? ! Din lunile noastre.. din aceea chestie a noastra?

De ce ma simt asa? De ce il vreau? Mi-a naruit sperantele. Am crezut ca am gasit in el un sprijin moral... aveam nevoie de el... sa.mi refac visele din cenusa scursa pe podeaua incaperii in care imi traiesc existenta.. pe podele prafuite ce imi ascund durerea.. ce imi ascund lacrimile... si mai presus de toate sentimentele... M-am simtit pentru prima data ... nu folosita.. ci pur si simplu luata in deradere ca fiind o "oferta" ... ca si cum ar fi fost o promotie a vietii la care eu eram premiul cel mic si neinsemnat.. Da.. am gresit. si cel mai mult am gresit crezand DIN NOU intr.o persoana de sex masculin. DE CE SA.I CREZI? cand tot ce fac e sa te amageasca sa te lase sa zaci pe aceea podea a ta ce iti va recunoaste mereu amprentele.. .. Dar cand o persoana se baga cu bocancii prafuiti de la asfaltul ei de dureri ce acum a devenit un balast de ura amestecat cu iubire cu ramasite de razbunare.. atunci ce vei face? Te vei complace in a fi invins? Vei considera ca asa a fost sa fie? De ce sa permiti cuiva sa uite de barierele impuse de bunul simt ,de intimitatea persoanala,de etica? ... De ce sa ramai zacand pe podeaua ce ti-a derulat acelasi film la nesfarsit ce ti-a reamintit visele uitate dorintele inabusite?.. ce ti.a fost confidenta ... atunci cand oricine ti-a infipt un pumnal imbibat in ura, in invidie, in rautate, in sentimente negative... ti l-a varat in inima fara sa te anunte.. fara sa ai oportunitatea sa te aperi sa poti macar simti durerea.. pentru ca n-ai simtit.o... nu ai mai simtit.o ... desi intensa... desi fiind constienta de existenta ei ...nu mai esti capabil numai ai simturile pronuntate... sunt arse cu alcoolul ce ne imbata in fiecare dimineata ne trimite in lupta de zi cu zi in viata ce ne-a furat tot ce aveam mai scump..sufletul... defapt nu ea... noi in loc sa ne aparam sufletele sa le pastram intacte .. ravnim la sufletul altuia la imaginea altuia la totul altuia.. in loc sa ne pazim ce e al nostru.. sufletul nostru pestrit... noi il prafuim si ne rafuim pentru altele .... preferam sa ne inecam cu praful ce s-a ponosit pe noi... sa ne oprim din sentimente.. sa le ignoram... sa fim indiferenti sa avem orgoliul prea mare... sa apreciem lucruri cu mult mai insignifiante.... sa ne oprim la o bariera incorecta... sa nu dorim a trece mai departe de frica.. de frica unor reactii... de frica.. dezvaluiri identitatii noastre.. a sufletului nostru.. de teama de a fi extrovertiti si de a adulmeca cu toate simturile sentimentele si viata aceasta galbuie ca o bere ce se scurge dintr-un pahar rece inghetat.. ca o clepsidra improvizata...sunt imatura.. trebuie sa ma trezesc..

Cum?!!

cum? cum m-ai gasit? cum ai stiut ca am nevoie de tine? cum sa intamplat totul fara sa ne dam seama? cum de nu mi.am dat seama mai devreme ca nu sunt nimic ..... fara oameni in jurul meu? Cum de nu am realizat ca am pierdut batalia cu viata ca m.a rapus mi.a furat zambetul sau ceea ce mi-l reda pe chip?Cum as putea sa scap de zidul de sticla si sa incep din nou sa raiesc? Sa respir?Sa nu mor ... cum il sparg?Voi reusi oare? voi reusi sa inving?Poate ca da .. intr.o marti sau joi... cum sa rezist cand stiu ca buzele tale saruta acum alte buze? cum sa respir cand doar parfumul tau imi poate fi aer? cum sa nu ma gandesc cand tu apari in fiecare gand al meu? cum sa visez cand cel mai dulce vis era langa tine? cum sa adorm cand stiu ca mana ta nu ma poate mangaia? cum sa imbratisez cand stiu ca bratele tale nu ma pot cuprinde?



cum...?! cum sa soptesc cand tu nu ma mai poti aculta? cum sa zambesc daca acum sunt trista? cum sa pasesc fara indrumarea ta? cum sa primesc daca tu esti tot ce-mi trebuie? cum sa daruiesc daca tot ce aveam e la tine?



cum ai uitat? cum te-ai schimbat? cum ai plecat...? cum?sunt prea multe intrebari.. pacat ca raspunsul nu il am... pacat ca sunt undeva departe .... pacat ca viata m-a lasat fara ale ei buze moi.. fara al mei zambet... am o pauza.... in gandire.. in suflet.. e o stare de amorteala.. ce parca dureaza o vesnicie... o schimbare? poate ar fi necesara.. insa cand? acum? cand?! merita?! poate sunt doar o umbra pe pamant... bine! atunci voi ramane doar eu cu mine si umbra mea in intuneric undeva..
pana cand.. voi prinde din nou aripi si forta sa zambesc si sa traiesc.